Cine poate deveni voluntar

Oricine poate să devină voluntar de Cruce Roşie !

Fie că suntem tineri sau la o vârstă înaintată, liber profesionişti sau avem un loc de muncă stabil, familist sau necăsătorit,
 toţi avem ceva special de oferit…

Inclusiv tu !

Cu toţii avem cel putin o abilitate, pricepere sau talent pe care să îl putem pune în folosul unei persoane care are nevoie de ajutor.

Dacă eşti tânăr/ă: ai posibilitatea să faci parte din cea mai prestigioasă organizaţie umanitară la nivel mondial, într-o echipă puternică, să capeţi experienţă care te va ajuta să obţii mai usor un loc de muncă. Ca voluntar poţi  să testezi o posibilă carieră, să-ţi faci contacte şi prietenii solide, să-ţi pui în practică ideile şi entuziasmul, să cunoşti lumea altfel decât o ştii acum.

Dacă eşti angajat/ă: viaţa înseamnă mai mult decât rutina casă – serviciu. Implicându-te într-o activitate de voluntariat poţi schimba monotonia din viaţa ta cu bucuria şi sentimentul de implinire ajutând un bătrân, un copil, o familie aflată în nevoie, salvând un om dintr-o situaţie disperată. Construieşte momente de neuitat alături de alţi 10.000 de voluntari ai Crucii Roşii. E timpul să faci o schimbare în viaţă!

Dacă eşti o persoană în vârstă: ai posibilitatea să împărtăşeşti din experienţa ta celor care au nevoie de ajutor. Poţi fi un exemplu pentru cei tineri, dar şi pentru cei de-o varsta cu tine. A fi vârstnic nu înseamnă resemnare şi inactivitate, ci a fi o resursă importantă pentru societate.

Daca esti liber profesionist: Implicându-te în activitaţi de voluntariat ai şansa de a acumula noi experienţe, de a-ţi forma noi abilitaţi, iţi poţi crea contacte care să te conducă la un post aşa cum ţi-l doreşti. Nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine! Umple-ţi timpul cu o bucurie. Sunt atâţia oameni care au nevoie de tine.



Este momentul să dăruieşti din timpul tău liber. Misiunea noastră este posibilă datorită oamenilor ca tine, oameni care oferă o mână de ajutor fără să ceară nimic în schimb.

Contactează filiala de CRR din judetul/sectorul în care traieşti sau înveţi. Află cum poţi să-ţi foloseşti mai bine cunoştinţele, experienţa, ideile, entuziasmul.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează